03 iunie 2009

Oamenii de azi, conducătorii de mâine. Oare?

Suntem în anul 2010, toată lumea este prinsă de "trend-ul" Alegerilor Europarlamentare. Uitându-mă la afişele electorale îmi dau seama cât de primitivi sau să le spunem "babuini"/ "beduini" sunt aşa zişi viitori europarlamentare. Vedem părerii, că altceva nu sunt, cum ar fi legalizarea "marijuanei, pensiile voastre trebuie să se afle pe mâini bune, cum atrag fondurile europene de Post-Aderare" de parcă stau banii într-un cont si noi habar nu avem cum să-i tragem etc. Cred că s-au uitat prea mult la campania domnului Obama şi toţi visează "păsărele". Revenind la problema care mă doare cel mai tare, precum şi a multor români, de fapt problema de zi cu zi, de care ne lovim cu toţii, câştigurile, salariale si traiul decent. Poate cerem prea mult? Românii au o vorbă foarte dulce, care în momentul când începi să-i ai o părere şi ţi-o susţii cu argumente clare te întreabă "dar ce eşti frustrat". Cred că toţi tinerii din ziua de azi se simnt umiliţi şi frustaţi, atâta timp când vezi miniştri masturbându-se pe net, unii nu mai iau bani, ci porci, fata tatii care stătea toată ziua în Bamboo devine europarlamentar, înscriindu-se în comisia de buget şi politică externă. Doamne! Ce babuini! Ne ducem la vot să schimbăm ceva, dar 90% dintre noi suntem "manelişti" şi votăm cu picioarele sau la mişto.
Aş întreba jumătate din politicieni cum definesc "politica externă a României" până în anul 2009? Am avut aşa ceva din 2005? Băiatul ala tinerel, cu ochelari mare director în SIE, o altă instituţie ce a ajuns a fi condusă de profesori de istorie şi filozofie. Mai avem diplomaţi de carieră, când dacă te uiţi 80% dintre ei dorm şi papă banii publici degeaba.
Eu am învăţat că "input=output", adică ceea ce fac să poată fi dovedit şi palpabil. De ce oare se merge la fel pe ideea că trebuie să mai avem consulate în statele UE, doar suntem stat membru cu drepturi depline, cu acelaşi obligaţii şi responsabilităţi.
Capitolul nr.25 "Politica Externă" aferent tratatului de la Lisabona spune foarte clar (dacă nu îşi aduc aminte marii diplomaţi, dacă au citi 1 data Tratatul de Aderare):
"
Article 25
(ex Article 12 TEU)
The Union shall conduct the common foreign and security policy by:
(a) defining the general guidelines;
(b) adopting decisions defining:
(i) actions to be undertaken by the Union;
(ii) positions to be taken by the Union;
(iii) arrangements for the implementation of the decisions referred to in points (i) and (ii);
and by
(c) strengthening systematic cooperation between Member States in the conduct of policy"


Dar ce ne pasă nouă oamenilor de rănd de politică externă? Ce treabă avem noi cu "ea"? Asta este atitudinea care ne omoară, lipsa de iniţiativă, proactivitatea...... oare ce este asta, mulţi dintre noi ne întrebăm. Foarte mulţi români cred că dacă au citi o revistă de specialitate cred că ştiu ce este politica externă. Nu au înţeles nici până acuma că părerile rămân personale, ci doar cunoştiinţa de cauză este importantă. Păi nu vedeţi din cauza părerilor nu am putut face nimica, că noi suntem buni la toate, ne bagăm peste tot "ca musca în lapte".

Cel mai mult mă doare, că românii nu sunt conştienţi de ceea ce înseamnă obligaţiile pe care trebuie să-ţi le asumi, prin Tratatul de Aderare a Romaniei la UE. Uitându-mă în urmă, vă spun cu mâna pe suflet că tot ceea ce a fost Pre-Aderare este un eşec total. Nimeni nu se poate lăuda că a reuşit să ducă ceva la bun sfarsit. Ori nu a fost posibil, ori au fost daţi la o parte oamenii care putea face ceva. Privind atent SAPARD, PHARE şi ISPA putem spune că doar ISPA şi PHARE abia reuşesc cu o derogare de încă 3 ani de la aderare să ducă ceva la şfârşit.

Niciun comentariu: